Răzvan Burleanu s-a arătat dispus, prin forul pe care îl conduce, s-o ajute pe FCSB să joace în Ghencea, în viitorul apropiat. Președintele Federației Române de Fotbal a recunoscut că ar face tot ce ține de el, dacă i s-ar solicita ajutorul în acest demers.
FCSB a trimis o cerere către Clubul Sportiv al Armatei pentru a disputa o partidă pe noua arenă „Steaua” din Ghencea, însă oficialii clubului au găsit un tertip prin care să-i refuze elegant, ca și cum n-ar fi avut de ales.
FCSB avea nevoie de o arenă pentru a disputa partida cu Academica Clinceni din Liga 1, însă, cum-necum, pe stadionul „Steaua” a fost programată o partidă de rugby, mutată suprinzător sau nu de la Cluj la București.
Mesajul a fost clar pentru vicecampioana României: nu se poate! Cu toate acestea, FCSB a fost ajutată de faptul că pe Arena Națională nu s-a mai susținut concertul programat, așa că s-a putut intra pe stadion pentru meciul cu Clinceni.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că nimeni nu i-a cerut ajutor în acest demers, însă, dacă îi va fi cerut, nu va ezita să-l acorde.
„Am mai făcut-o (n.r.- a ajutat-o pe FCSB) și cu Arcul de Triumf și atunci a apărut un întreg subiect că Federația Română de Fotbal își dorește să administreze stadionul. Atunci am intrat în conflict, artificial, cu Federația de Rugby. Dacă ni se va solicita sprijinul, o vom face. Până acum nu a solicitat nimeni să ne implicăm”, a explicat Răzvan Burleanu, în urmă cu câteva zile, în cadru unei conferințe de presă.
FCSB va fi obligată să-și găsească alt stadion în perioada 7-17 octombrie, deoarece pe Arena Națională se va disputa o competiție internațională de jocuri video. Astfel, meciul cu CS Mioveni va trebui să se joace în altă parte. Rămâne de văzut dacă va fi formulată o nouă cerere către CSA Steaua și cum va fi „driblată” acesta.
Noul stadion „Steaua” este construit cu ajutorul banilor de la Compania Națională de Investiții!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER